Casa Armat
Conceptul Casa ARMAT
Un sistem modern de construit locuinte, solutie din otel, care se distinge prin calitate, usurinta si rapiditate în constructie la costuri scãzute.
Stiati cã în lume, în fiecare zi, se inaugureazã peste 45.000 case sau apartamente, pentru a gãzdui în jur de 200.000 de persoane ?
Oamenii îsi doresc un acoperis deasupra capului, iar acest lucru constituie o preocupare pentru multi oameni din lume, chiar si în tãrile dezvoltate.
Industria otelului, per total, inclusiv producãtorii, transformatorii şi distribuitorii, este interesatã sã contribuie la satisfacerea acestor clienti.
Dupã cum stiti, otelul este unul din cele mai folosite materiale de constructii. Are o gamã variatã de întrebuintãri, de la structurã, închideri, acoperisuri, plansee, compartimentãri, instalatii, pânã la decoratiuni.
«Datoria noastrã fatã de lumea în care trãim se continuã dincolo de limite, si se referã la oamenii în care investim, la comunitãtile pe care le sustinem si lumea în care activãm. În acord cu aceste valori, suntem mândri sã fim partenerii organizatiei «Habitat for Humanity» si sã ne alãturãm eforturilor de a lupta împotriva sãrãciei si lipsei de locuinte, de pe tot cuprinsul lumii.»
Michel Wurth – membru în Consiliul de Administratie al ArcelorMittal
Felicidad Cristobal – Director Administrativ al Fundatiei ArcelorMittal
Conceptul Casa ARMAT
Economic, Rapid si Ecologic
100 % reciclabil, otelul, ca si restul materialelor, este ecologic si ieftin.
Livrarea materialelor : Profilele din otel, precum si restul materialelor şi accesoriilor necesare, pentru montarea casei, sunt incluse în oferta noastrã.
Fixare usoarã si rapidã: se poate monta de cãtre orice echipã de constructori.
Timp de fixare redus: aproximativ 8 sãptãmâni.
Performante energetice: consum redus de energie pentru încãlzire datoritã unei izolãri termice excelente - valoarea U este de 0,19 W/sa.m. x K.
Greutate redusã: datoritã greutãtii reduse a casei, costurile pentru realizarea fundatiei sunt foarte mici.
Reducerea stocului de materiale si a deseurilor pe şantier: volumul materialelor folosite este sensibil mai mic decât în cazul unei case montate în mod traditional.
Inovativ si Adaptabil
Solutii architecturale diferite pentru aceeasi structurã – patru case, douã case sau o casã.
Adaptare la mediile climatice, economice şi ecologice, prin respectarea culturii locale.
Bunã izolare acusticã si termicã.
Solid si Rezistent
Rezistentã ridicatã la vânturi puternice, cutremure si incendii, datoritã combinatiei de otel galvanizat si calculelor conform normelor UE.
Confort termic foarte ridicat.
Constructie rezistentã: otelul este rezistent si solid; azi, procesele de galvanizare asigurã o protectie eficientã împotriva coroziunii.
Igienic
Constructie usor de întretinut si de mentinut în conditii de igienã si confort deosebite.
Personalizat
Spatii de viatã individuale si comune, concepute special de arhitecti si designeri pentru a se adapta nevoilor moderne de viatã si ambient.
Finisaje dupã standarde înalte de sigurantã si confort, folosind materiale deosebite si de calitate.
Complet
Baie, bucãtãrie, pardosealã, ziduri, holuri, instalatii complete si fiabile.
Pentru detalii despre casa Armat click aici

![]() |